Povestea cafelei mele


Întind brațele până când unghiul cotului ascuțit devine obtuz. Retrăiesc momentul copilăriei în care aceeași mișcare primea recompensa supremă.

Candoarea aromei pătrunde-n ființa-mi, ochii sticlesc îmbătați de dorință. Primesc savoarea dimineții de parcă mi se cuvine dar când mâna-platoșă susține porțelanul, străfulgerarea fugară a unui gând îmi șoptește că nimic nu e dat degeaba.

Devin suportul cafelei, care mă trezește în fiecare zi, întrebându-mă dacă eu o sorb pe ea sau ea mă soarbe pe mine.

Gallery | This entry was posted in Scrieri culinare, Tabieturi. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s