Teiul


Ferestra destăinuie copacul de gheață.

Zilele de vară tânără îmi răsfățau simțirile cu parfumul celor dintâi flori de tei, când în prag de seară, lăsam aerul să pătrundă-n odaia-mi. Îmi plăcea să ascult cum doar roiuri de albine muncitoare cutezau să curme liniștea nopții.

Îmi priponeam coatele-n pervaz imaginându-mi cum lumina lunii ne proiectează îmbrățișați și simțeam cum șuierul molcom al vântului răscoală pletele mele, frunzele lui. Cu egoism credeam că sunt stăpâna miresmei florilor de tei din deschiderea ferestrei mele.

Uneori ploaia îl antrena spre pământ, în neînțeleasă plecăciune. În curățenia aerului din acele zile, era doar mireasma lui cea care îmbăta îndragostiți în parcuri. Îi auzeam cântând.

Când toamna, în vals fugar își scutura poadoaba, îl trădam prin nepăsare.

În diminețile de iarnă îi văd umbra scheletică pe perete. Diform și fără viață, așteaptă… Cât de nedreaptă e a ta condamnare, cât de nedreaptă sunt eu.

Gallery | This entry was posted in Anotimpul gandului meu, Scrieri din suflet, Viata insectelor. Bookmark the permalink.

One Response to Teiul

  1. Andreea says:

    Foarte frumoase post-urile tale, Cristina! Felicitari!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s