Viața paltonului uitat


Îl vedeam  din colțul camerei, atârnând agățat. Pliurile inegale i se reflectau în albul ochiului meu, într-o sclipire pe care doar simțul o mai putea percepe.

Trecuseră și alții să-l vadă agățat, de-o vreme. Aparent își pierduse farmecul, asemenea tuturor lucrurilor învechite, ponosite, uitate într-un ungher al unei case părăsite, ascunse-n  tufișuri neîngrijite. Când te apropii de el, paltonul își șoptește povestea…

Pe vremuri îmbrăca fastuos un corp de zveltă căprioară, însoțind-o supus ei, dar mândru-ntre paltoane, pe bulevardele orașului. Faldurile-i emanau încrederea că veșnicia există. Ascultase supărări și bucurii mărunte când, în vizite, purtanta zăbovea-mbrăcată. Îndurase friguri emanând căldură și-și închidea urgent porii când biciuri de ploaie se năpusteau de oriunde. Văzuse mari orașe și colindând prin boutiquri își întâlnise emulii. Cunoscuse supărarea rupturii și deplângerea nasturilor pierduți prin cădere-n canale și în cele din urmă trecuse viu prin depresia înlocuirii.

I-am deslușit farmecul din primul moment și agățându-l pe mână am părăsit încăperea cu mândria celei care l-a purtat cândva și cu siguranța izbăvitorului. Trăiesc de-atunci privind paltonul din colțul camerei, atârnând agățat și păstrând în suflet aroganța persoanei atașate de obiecte.

This entry was posted in Antidot pentru plictiseala, Cum dăm viață obiectelor, Scrieri din suflet. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s