Miracol c-un binoclu mic


Am alergat în primăvară spre nou-născutul verde al grădinilor. Mi-am potrivit locul pe rozor și mi-am deplasat mâinile spre ochi, ținând ascuns întrânsele mai vechiul meu companion de drumeție. Potrivesc imaginea rotind ușor spre dreapta și mă scufund ușor în visare.

Aflu că sunt deopotrivă aici și acolo, zburând agale în văzduh cu păsări. Văd țiglele caselor vechi cu hornuri ce stau chiar să cadă și străzi șerpuind rugătoare, târâte spre ușa din față. Văd clar cum în curtea din spate se sfădesc orătănii furându-și grăunțe și sar mofturoase din cuib, încălzite.

Văd turme de oi răsfirate pe dealuri, înghițind pofticioase din crudul naturii și îmi propun cu deliciu să le număr spre seară, înspre-adormire.

Clipesc și de-odată aduc munții aproape, încercând cu privirea-mi  zăpada-nchegată. Și suflu spre dânșii căldură…

Zăresc mai aproape magnolii violete cu muguri ce vor să mijească. De-un soare puternic i-ar lua în brațe, ar înflori în vreo două, trei zile.

Și stau liniștită tot privind înspre lume…

 

Share on Facebook

Like this on Facebook

Gallery | This entry was posted in Antidot pentru plictiseala, Cum dăm viață obiectelor and tagged , , . Bookmark the permalink.

One Response to Miracol c-un binoclu mic

  1. Anca says:

    Frumos:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s