Curcanul Iulian


Într-o vară ca oricare,
Când Iulian stătea la soare
Plictisit și încălzit,
Ca orice curcan înstărit,
Îi venise o idee:
„Nu suport nisipul care
Mă arde  necruţător pe picioare…
Nu suport căldura sau agricultura…
N-aș putea eu oare, să lucrez în răcoare,
Să stau în birou, să pictez un tablou ori să făuresc o casă?
Curcile să mă admire,
Să devin legendă vie…”
Nu trecuse bine gândul că Iulian ceru accept
Tatălui sa îl susțină
Să devină arhitect.
Nici un gând nu-l mai opri,
pe Iulian din a lui cale
Şi porni fără suflare
Înspre continentul care
Diploma-i va oferi.
Şi închis în bibliotecă
Studie o toamnă-ntreagă…
Câştigând rapid respectul
Celor mulţi din lumea largă.
Dar când iarna brusc sosi,
Iulian încremeni.
Şi din rege-al regilor,
Ajunse drept în gura curcilor.
„Eh, dar se poate ca aşa student deştept,
Silitor şi arhitect
Să se teamă de zăpadă, să plângă de frig şi teamă?”
 
„Mult stimată adunare,
Vă aduc o veste mare,
Spaţiul carpato-pontic-danubian
N-a văzut aşa curcan
Nu fiindcă e neştiutor, în a iernii vreme, chior
Ci fiindcă Iulian
E un curcan etiopian!”
 

This slideshow requires JavaScript.

Like this on Facebook

Share on Facebook

Gallery | This entry was posted in Animale de companie literara, Personaje, Poezie and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s